Thursday, August 7, 2008

legaturi gresite dar ok

Pe vremea aia de demult,  cand ne plictiseam de jucatul de-a operatul ursuletilor, de-a inecatul lui barbie intr-un lighean plin cu apa sau de-a samponurile de pe marginea vanei care se casatoresc intre ele si se pupa in noaptea nuntii, eu si colegul meu de banca din clasa a 4a din primul trimestru, Delma, also known as Flavius, am inventat un nou joc. Un joc fara vreun nume cool sau definitoriu, fara vreo regula clara si la care castigi doar daca esti pe aceeasi felie cu ceilalti participanti, ca Maria, aia de era pe felie cu tipu' ala, Iosif. Intr-un sens neprihanit si cosmic adica. Jocul era cam asa. Fiecare zicea un numar si celalalt trebuia sa zica ce culoare are numaru asta. pentru mine binenteles ca era binenteles ca 0 e alb (astept cu nerabdare pe cineva care sa-mi atraga atentia ca alb si negru nu sunt culori, pentru ca noi, la scoala din Jina, nu am invatat asta). Dar daca flavius il vedea rosu?! Mi-ar fi cazut lumea-n cap. Ceea ce s-a si intamplat.
Nu stiu daca flavius s-o fi mutat la alta scoala din al 2lea trimestru pe motivul incompatibilitatii noastre in aceasta privinta -desi ar fi fost cazul-  ori daca o fi cerut azil politic in Noua Zeelanda cu ai lui parinti pentru o viata mai buna in emisfera sudica, si nici nu ma intereseaza. Trebuia sa plece. Cert e ca a urmat un divort urat si plin de resentimente intre noi. Asta pentru ca eu nu puteam sa accept culorile lui tampite si puse total la nimereala!! Dar anii au trecut, si, precum au analizat specialistii, eu tanjesc inca sa-l impresionez pe Flavius iar asta e strigatul meu indurerat pentru ca el sa se intoarca la mine. In banca. 
sa va prezint acum care e jocul propriu-zis:
0 e alb si e masculin.
1 e negruuuu toata ziua, dar 1 mai e si bucurestiul, bucurestiul deci e negru. si e tot tip. adica masculin.
5 e foarte rosu, putin mai inchis decat 15, dar nu asa de rosu ca 35. 35 e cel mai rosu. caransebesul e 35. foarte feminin.
7 e galben si e un el. nu prea inteleg nici eu foarte bine, dar asa e, ok!?
6 e o super ea, bunoaca si tot tacamul, de o culoare nedefinita si pastel, adica nu face parte din cele 7 culori din supa primordiala. 
9 e violet si e baiat, destul de neserios si nu asa matur ca si 4.
4 e un nene inchis la culoare. oricare-ar fi ea. poate cacaniu. 
3 e o tanti roscata. adica portocalie. cuba e 3.
2 e albastra. albastrA, nu U. si e ca o dacie 1310. putin lesbiana, poate bisexuala. 
10 e o combinatie din, ati ghicit, 1 si 0. foarte clar. 10 e alb-negru. de-a dreptul artistic.
restul combinatiilor se pot deduce din joc sau de la ora de desen tot din clasa a 4a. pana la cateva, care-s prestabilite si nu au nici o logica. dar sa nu ne lungim.
ah da, si 8 e de-ampulea. 8 e degeaba. dac-ar fi dupa mine, as sterge 8-ul complet de pe lume. nu are nici o conexiune si nici o legatura cu noi, restul universului. nici macar nu merita sa-l mentionez aici. 

afara cu opturile lumii! ce-i aicea?! ne-nvartim in cerc?!

3 comments:

Anonymous said...

3 intr-adevar ar putea fi o tanti. dar grasa. eu il vad totusi ca un nenea. gras. ok... portocaliu.
cu 7 nu sunt de-acord. adica partial. e androgin! cateodata e fetita si alte dati e baietel. rosu/visiniu. depinde de anturaj.
a da, si 2! deci 2... 2 e singura femeie.e pe felie cu 1! isi mai face de cap cu 3 cateodata. sau e lesbiana cand e 22.

cristina said...

F: cri sa nu ma bati
F: ti-am lasat comment pe blog

hahaa

Anonymous said...

numbers are ruling the world... told you so...