I

Era ca si cand s-ar fi trezit cu un fier de calcat pe piept. Nu mai era mult pana la inceputul lunii decembrie, si asta a realizat in momentul in care si-a trecut lent limba, dureros, peste buzele inscamosate. Fier. Un fel de senzatie de aproapeamajuns urca si cobora de-a lungul coloanei vertebrale, sau, mai bine zis, de-a lungul zonei unde lipsea una. Stia ca cineva asteapta un fel de semn ca s-a intors, in sfarsit, printre ei. Era un nou inceput intr-un alt decor. Si totusi imaginea lacului care parea a fi la capatul lumii ii parea cunoscuta. Nu stia insa incotro sa o ia sau pe cine sa anunte ca a sosit, insa cea mai deranjanta era imaginea propriului corp gol, fara vreo urma de fir de par pe el. Parca cineva s-ar fi razbunat dinadins, in somn, cunoscandu-i teama de cioturi de fire de par care incep incet sa creasca, si lasandu-i drept amintire o suprafata imensa, mata si alba de piele rasa. Si groaza zilei de maine. Cand firele vor incepe sa creasca, sa manance, sa usture. Incepea sa-si dezmorteazca varfurile degetelor si, uitandu-se la ele pe masura ce isi schimbau culoarea din alb inspre roz, simtea cum se intoarce mereu in acelasi loc din care plecase acum multi ani, in aceeasi stare de descompunere de care incercase sa fuga. Dintii ii se inclestau, pielea ii se intindea, picioarele ii se dezghetau. Era timpul ca Iva sa se intoarca, nu ca altcineva, ci tot ca ea, si sa termine ceea ce a inceput. Brusc simtise cum se ineaca in propria saliva.
INPIZDAMATIIII!! PTIU!!!!
Nu - nu saliva. Pamant.