Stau întinsă pe canapeaua pe care o consider inconfortabilă, despite common belief, din sufrageria apartamentului şi observ că partea lemnoasă (şi partea feroasă, cosorul lui Moceanu a fost inventat de...?) a ciudatului tavan are forma unui soare. Nu orice soare însă, ci a acelui semicerc desenat pe colţul din stânga al foii de desen prin clasa întâi. Razele astrului lemnos sunt la fel de simetric aşezate şi bine definite ca acele ale şcolii mele primare. Nu îmi explic de ce desenam tot timpul acelaşi semicerc galben în colţul foii şi nu îmi amintesc dacă era doar moda vremii, ceea ce e plauzibil având în vedere că, atunci ca şi acum, nu eram in possesion of any drawing skills whatsoever. Soarele de lemn nu îmi inspiră nimic, la fel cum nu îmi aduc aminte să fi făcut nici cel de demult. Acum nu mai contează însă, sunt în căutare de noi galaxii.
Planta se usucă, time to wake up. Câteodată mă gândesc că ar trebui să îi pun apă, dar în momentul următor uit. Acum aş putea să o fac, dar... rămâne de văzut.
Friday, September 5, 2008
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
11 comments:
mai bine scri ce pozitii or fost .
pozitia semicercului solar
astept unu post laba.
hm... nu ar mai merge jocul de cuvinte si oricum, probabil ca tu ai fi cel mai calificat pentru a-l scrie
fuarte boring
si? ai vazut tavanul, gagica?
Istenem, it`s just a time killer
saracu baiat...
cineva se plictiseste foarte tare . in loc sa te duci sa mai calaresti baietul tu te uiti pe pereti ....acuma daca as face o extrapolare rezulta ca esti frigida .
de ce se presupune automat ca a fost un baiet?
daca era o tipa sigur vedeai soarele de pe parchet
Post a Comment